Zum Hauptinhalt springen

Icoana este mai rară, prin tematica iconografică abordată. Este un prăznicar cu 6 sfinți ierarhi, mucenici, arhidiaconi. Sunt împărțiți în două registre, a câte trei grupuri, înscrise între coloane, pe sub arcade de Biserică. În registrul superior sunt cei trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu-Cuvântătorul și Ioan Gură-de-Aur. Cei Trei Sfinți Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură-de-Aur slujesc și săvârșesc Sfânta Liturghie împreună. Sunt înveșmântați în veșminte liturgice: sacos albastru ceruleum și roz putred-stacojiu, cu linii albe, felon roșu vermillon-orange, epitrahil ocru-galben și verde-lime cu câte trei-patru cruci negre. Sfinții ierarhi Binecuvântează cu mâna dreaptă și țin în mâna stângă Sfânta Evanghelie închisă. În registrul al doilea, cel inferior, sunt Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, Sfântul Mare Ierarh Nicolae făcător de minuni și Sfântul Mare Arhidiacon Ștefan. Se remarcă sacosul de zale gri-argintii ale Sfântului Dimitrie, care ține în mâna dreaptă o cădelniță, iar Sfântul Ștefan Binecuvântează cu crucea, pe care o ține în mâna dreaptă. Fondul întregii icoane este cerul albastru cobalt-ceruleum, împodobit cu stele albe și roșii, elemente astrale. Cromatica este luminoasă și armonioasă: verde văratic, verde lime, alb, orange, roșu vermillon, roz-stacojiu, galben-ocru, galben chihlimbar, bej, crem, albastru cobalt și ceruleum, negru. Este o icoană specifică picturii de Țara Oltului, cu un desen fin cu conturul negru și cromatica pastelată. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Vasile Sf Grigorie Sf Ioan Sf Dimitrie Sf Nicolae Sf Ștefan.3Pe spatele icoanei este lipită o etichetă școlară pe care scrie: „sat Ticușu Nou nr. 22 / com. Crihalma / r. Rupea reg. Brașov / Proprietar: Toma Gheorghe / Sf. Vasile, Grigorie și Iana Sf. Dimitrie, Sf. Nicolae, Sf. Paraschiva / lei 75”. Cu creion roșu 333.Sf Vasile Sf Grigorie Sf Ioan Sf Dimitrie Sf Nicolae Sf Ștefanfoarte rarăÎn rânduiala bisericii, obiect de cult

Online unknown
Verkleinertes Vorschaubild

Titel:

Link:
Medientyp: unknown
Sonstiges:
  • Nachgewiesen in: Europeana
  • Sprachen: Chinese, Romany

Klicken Sie ein Format an und speichern Sie dann die Daten oder geben Sie eine Empfänger-Adresse ein und lassen Sie sich per Email zusenden.

oder
oder

Wählen Sie das für Sie passende Zitationsformat und kopieren Sie es dann in die Zwischenablage, lassen es sich per Mail zusenden oder speichern es als PDF-Datei.

oder
oder

Bitte prüfen Sie, ob die Zitation formal korrekt ist, bevor Sie sie in einer Arbeit verwenden. Benutzen Sie gegebenenfalls den "Exportieren"-Dialog, wenn Sie ein Literaturverwaltungsprogramm verwenden und die Zitat-Angaben selbst formatieren wollen.

xs 0 - 576
sm 576 - 768
md 768 - 992
lg 992 - 1200
xl 1200 - 1366
xxl 1366 -